Finlandezii, sfătuiți să o ardă mai puțin la saună
O campanie naţională de economisire a energiei îi îndeamnă pe finlandezi să scadă cu 1 grad Celsius temperatura obişnuită de încălzire a locuinţelor lor în iarna viitoare şi să îşi reducă timpul petrecut la duş şi la saună, informează AFP. Această campanie, intitulată „Cu un grad mai puţin”, urmează să fie lansată pe 10 octombrie, a declarat Kati Laakso, purtătoare de cuvânt a Moriva, agenţia de stat finlandeză pentru promovarea…
Petele de ulei: cum se îndepărtează de pe haine și alte țesături
Cei mai mulți dintre noi și-au pătat cel puțin o dată în viață hainele cu ulei, fie în timpul gătitului, fie savurând o masă copioasă. Pe lângă alimente, există și numeroase produse cosmetice pe bază de ulei, ce pot intra în contact cu hainele sau cu obiectele din gospodărie. Petele de ulei sunt foarte greu de evitat și pot fi extrem de neplăcute, mai ales dacă afectează hainele preferate. Din…
„House of the Dragon” a atras 10 milioane de telespectatori
Primul episod din serialul „House of the Dragon”, derivat din celebra saga TV „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”), a atras aproape 10 milioane de telespectatori în faţa micilor ecrane din Statele Unite şi a realizat astfel cea mai bună lansare a unei producţii a postului HBO, precizează un comunicat publicat de grupul WarnerMedia, citat de AFP. Fanii serialului „Game of Thrones”, care s-a încheiat în urmă cu trei ani, au…
Cum se folosește un scaun de toaletă?
Un scaun cu toaleta este o toaletă mobilă care nu folosește apă curentă. Arată ca un scaun cu un recipient dedesubt. Recipientul poate fi scos pentru curățare după ce este folosit scaunul. Un scaun cu toaleta este o toaletă mobilă care nu folosește apă curentă. Arată ca un scaun cu un recipient dedesubt. Recipientul poate fi scos pentru curățare după ce este folosit scaunul. Toaleta mobilă poate fi amplasată lângă…
8 sfaturi pentru a cumpăra cel mai bun mobilier de grădină
Mobilierul de grădină aduce confort și funcționalitate spațiilor tale exterioare. O grădină poate fi transformată într-o destinație de luat masa în aer liber, cu o masa gradina spațioasă și scaune confortabile pe terasă. Mobilierul de grădină aduce confort și funcționalitate spațiilor tale exterioare. O grădină poate fi transformată într-o destinație de luat masa în aer liber, cu o masa gradina spațioasă și scaune confortabile pe terasă. Echipează-ți grădina cu o…
Cenzura chineză reface filmele occidentale
Cenzorii chinezi au modificat finalul filmului animat „Minions: The Rise of Gru” înainte de lansarea acestei pelicule în cinematografele din China, au relatat weekendul trecut mai mulţi utilizatori ai reţelelor de socializare, informează Reuters. Modificarea reprezintă încă un exemplu pentru felul în care autorităţile chineze editează filme hollywoodiene populare pentru a le face să devină conforme cu principiul „corectitudinii politice”, însă unii dintre spectatori s-au plâns din cauza acestor modificări….
Out with the old – Cele mai tari piese vestimentare de inclus mai nou in garderoba ta
A venit momentul mult asteptat ca toate persoanele sa isi reinnoiasca vestimentatia. In fiecare an, trendul este intr-o continua schimbare, pe piata iesind in permanenta modele noi de tinute, unele mai indraznete decat altele. Stilul vestimentar al fiecarei persoane nu mai este impus de societate, acum orice persoana putand sa se imbrace asa cum doreste, alegand un stil casual, elegant sau mai nonconformist. Tinerii, cu ajutorul platformelor de social media…
Protest topless lângă Scholz
Două militante l-au luat prin surprindere pe cancelarul federal german Olaf Scholz, alături de care ele au insistat să se fotografieze, înainte de a se dezbrăca fără niciun avertisment şi a poza cu sânii goi, pentru a cere „un embargo asupra gazului, acum” împotriva Rusiei, informează duminică AFP. Cele două militante, care au profitat de zilele uşilor deschise la guvernul german organizate în acest weekend pentru a ajunge la cancelarul…
Organizații anti-vaccin au rămas fără cont de Facebook
Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, a eliminat de pe cele două platforme conturile unei influenţei organizaţii americane anti-vaccin „Children’s Health Defense” (CDH), condusă de Robert Kennedy Jr, nepotul fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy, relatează vineri AFP. „Am eliminat conturile de Instagram şi Facebook din cauza unor încălcari repetate ale politicilor noastre asupra COVID-19”, a declarat joi Aaron Simpson, purtătorul de cuvânt al Meta. Organizaţia CDH, care critică siguranţa vaccinurilor…
Canicula le-a lovit pe găini la ouă
Temperaturile caniculare din China au provocat o creştere a preţurilor la ouă la nivel local, deoarece, din cauza căldurii, găinile au depus mai puţine ouă decât de obicei, potrivit presei locale, informează AFP. Valuri de căldură lovesc în mod regulat China în mijlocul verii, în special în vestul arid şi în sudul ţării. Potrivit oamenilor de ştiinţă, acestea par însă mai puternice în ultimii ani din cauza încălzirii globale, care…









