Un american umblă cu gunoiul pe care îl produce după el
Un activist de mediu din Statele Unite se plimbă păşind anevoios pe străzile luxoase din Beverly Hills, cărând aproape 30 de kilograme de deşeuri pe care şi le-a depozitat cu meticulozitate în costumul său transparent din plastic de la începutul unui proiect educaţional pe care îl conduce, relatează miercuri AFP. „Pentru cei mai mulţi dintre noi, deşeurile sunt departe de ochi, de minte. Le aruncăm la gunoi şi nu ne…
Sindicalist și student, timp de 33 de ani
Liderul unui sindicat studenţesc din Bolivia, cunoscut pentru că a petrecut 33 de ani studiind în diverse domenii fără să obţină vreodată o diplomă, a fost arestat sâmbătă pentru că a primit în mod abuziv un salariu de la sindicatul universitar, notează AFP. „Prin decizie a ministerului public, fostul lider universitar Max Mendoza, a fost arestat”, a anunţat ministrul de interne, Eduardo del Castillo. Max Mendoza, 52 de ani, preşedintele…
Rezervoare GPL pentru industria agricola
In multe aspecte, ne dorim sa obtinem independenta, fata de alte entitati, alte persoane si alte surse pe care am fi nevoiti in mod normal sa ne bazam, precum independenta energetica sau cea financiara, numai doua dintre multele exemple pe care le putem enumera. Iar in ceea ce priveste energia, aceasta poate fi atat cea oferita de curentul electric cat si de gaze, atat pentru incalzire cat si pentru a…
Atunci cand spatiul din casa nu iti permite, mobila la comanda este solutia cea mai buna!
A sosit, in sfarsit, timpul sa decorezi sau sa redecorezi casa, dar in acest moment apare o intrebare: merita sa investesti in mobilier la comanda? Aceasta este o problema care ingrijoreaza multi oameni si motivul este destul de pertinenta intrebarea. La urma urmei, atunci cand vine vorba de aranjarea casei de vis, mobila este o investitie importanta si, prin urmare, merita multa atentie! Pentru a face alegerea corecta, este necesar…
Organizarea unei petreceri memorabile cu un tort in forma de inima
Orice petrecere are nevoie de pregatiri specifice si orice ocazie ar fi sarbatorita, nedorim ca totul sa iasa cat mai bine, invitatii sa fie surprinsi intr-un mod cat mai placut si sa se simta bine iar noi la randul nostru sa ne bucuram pe deplin de acele momente petrecute alaturi de prieteni. Printre acestea, conteaza si tortul pe care il alegem, daca este cazul, ca de exemplu pentru o zi…
Papa Francisc a cerut tequila
Papa Francisc a glumit recent cu un grup de preoţi mexicani care l-au întrebat despre durerea lui cronică la genunchi: „Ştiţi de ce am nevoie pentru piciorul meu? De puţină tequila”, a spus el, făcându-i să râdă, relatează AFP. Această conversaţie de câteva minute, filmată de unul dintre preoţii mexicani în timpul audienţei generale săptămânale a papei Francisc de miercurea trecută, a fost postată pe TikTok şi a devenit virală….
Dat în judecată de părinți ca să le facă un nepot
Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată, cerând ca acesta şi soţia lui să le ofere un nepot în termen de un an sau, în caz contrar, instanţa să îi oblige să le plătească despăgubiri de 50 de milioane de rupii (615.000 de euro), a anunţat joi presa locală, relatează AFP. Sanjeev şi Sadhana Prasad spun că şi-au cheltuit toate economiile pentru a-l creşte şi a-l educa pe…
Toaletele din Tokyo l-au inspirat pe un cineast olandez
De la „Wings of Desire” (1987) la „Buena Vista Social Club” (1999), opera cineastului Wim Wenders este eclectică, iar cunoscutul regizor german şi-a găsit cea mai recentă sursă de inspiraţie într-un proiect dedicat toaletelor publice din Tokyo, informează AFP. În vârstă de 76 de ani, Wim Wenders, un gigant al cinematografiei europene, pregăteşte un film despre „Tokyo Toilet Art Project”, un proiect de renovare urbană, în cadrul căruia arhitecţi de…
Portretul actriţei Marilyn Monroe, vândut
Un celebru portret al actriţei Marilyn Monroe realizat de artistul american Andy Warhol a fost vândut luni la licitaţie, la New York, pentru suma de 195 de milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă operă de artă din secolul al XX-lea vândută vreodată la licitaţie, potrivit casei Christie’s, relatează dpa şi AFP. Tabloul „Shot Sage Blue Marilyn”, pictat în 1964 de Andy Warhol la doi ani după moartea tragică…
Madonna vrea să se vadă cu Papa
Madonna doreşte să se întâlnească cu papa Francisc pentru a discuta ”nişte probleme importante”, potrivit unui mesaj publicat de cântăreaţă pe Twitter, informează Reuters joi. Vedeta i-a trimis un mesaj pe Twitter suveranului pontif întrebându-l dacă ar fi dispus să-i ofere o întrevedere. ”Salutare @Pontifex Francis. Sunt o bună catolică. Jur! Adică nu jur!” a scris Madonna pe Twitter. Vedeta, care de-a lungul carierei de 40 de ani s-a remarcat…









