In urma cu ceva timp, farmaciile se supuneau unor reguli, adica nu puteau fi doua in acelasi loc, trebuia sa existe oarece distanta. Si cand ma refer la distanta nu era vorba de cativa metri, fiecare farmacie avea arondata o anumita zona. Legea nu mai exista, asa ca acum farmaciile pot fi una langa alta, desi nu vad de ce sa existe o farmacie langa cealalta, avand in vedere ca mai toate vand aceleasi produse.

Cu toate acestea in Timisoara exista farmacii una langa alta, si nu sunt doua farmacii ci trei..da trei farmacii si asta intr-o singura cladire. Toate cele trei farmacii platesc chirie la acelasi proprietar. De ce se intampla asa ceva greu de spus, insa exista cateva explicatii:

– proprietarul hapsan, nu conteaza ca il ,, omoara ” pe primul chirias, accepta si pe altii..conteaza doar banii..
– farmaciile 2 si 3 din imagine, probabil s-au gandit ca vor elimina concurenta si vor ramane singuri…

Una peste alta cele trei farmacii convietuiesc de cativa ani, nici una nu cedeaza, ma intreb cum procedeaza clientii, dau cu banul inainte de-a alege din care farmacie vor cumpara. In zona exista si alte farmacii, deci putem spune ca Timisoara este capitala farmaciilor, iar Piata Badea Cartan e zona zero.

Nu ca timisorenii ar fi mai bolnavi decat locuitorii altor orase… poate farmacistii au ceva probleme. Sincer nu imi explic care e strategia celor care administreaza farmaciile respective…cui vand medicamente ?..Desi daca ma iau dupa anumite stiri se mai dau medicamente compensate si celor care se odihnesc pe la cimitire..dar nici cimitirele nu prea sunt in zona…:)

Așadar, peisajul farmaciilor din Timișoara este cu adevărat fascinant și neobișnuit, reflectând dinamica ofertelor comerciale mai degrabă decât nevoile reale ale locuitorilor. Îmi imaginez că locuitorii zonei, trecând pe lângă cele trei farmacii din aceeași clădire, ar putea să-și pună întrebări similare cu ale noastre, gândindu-se la practicile comerciale ale farmacistilor și strategiile economice din spatele acestui aranjament aparent absurd. Faptul că toate cele trei continuă să funcționeze de ani de zile ne poate arăta că există, de fapt, un echilibru subtil al cererii și ofertei sau, poate, doar o inadaptare economică ce se încăpățânează să supraviețuiască. Oricum ar fi, acest fenomen ne amintește că uneori simpla abundență de opțiuni nu echivalează cu un serviciu mai bun, ci mai degrabă cu un peisaj urban abrupt și lipsit de coerență. O lecție de reținut ar putea fi că nu numărul mare de opțiuni este întotdeauna răspunsul, ci calitatea și relevanța acestora pentru comunitate.