A fi multumit, satisfacut pana la urma este un aspect care se intalneste din ce in ce mai rar la poporul roman. Nu ca poporul ar fi 100% de vina. Si totusi chiar si poporul roman simte satisfactie din cand in cand. Iar bucuria e de cele mai multe ori in masa, evident cu mici exceptii. Spun exceptii deoarece la noi exista o regula valabila de pe vremea dacilor, daca cineva se bucura atunci obligatoriu altcineva e mai putin bucuros.

Romanii se bucura la moaste, dar mai ales la sarmalele de dupa. Bucuria este imensa, evident exista cativa care raman fara sarmele si atunci pe langa rugaciunile de multumire rostite mai sunt si cateva cu mesajul: ,, sa le stea in gat sarmalele „. Si totusi nu putem vorbi de satisfactie nationala, sarmalele tin doar cateva ore si nu hranesc tot poporul.

Sa nu existe o zi in care poporul roman sa fie multumit ?

Ar fi o catastrofa, romanul nu e pierdut, se bucura din cand in cand. E adevarat ca se intampla rar, dar se intampla. Iata cateva momente in care romanul s-a bucurat in masa si asta fara o masa :

– Arestarea lui Adrian Nastase
– Arestarea lui Voiculescu
– Arestarea lui Hrebenciuc junior, asteptam si pe taticu…Si lista ar putea continua cu cei care au ajuns dupa gratii, dar inca nu e completa echipa. Multi vor spune ca romanul se bucura de raul altuia, nu e cazul. Romanii dupa astfel de vesti e ca si cum ar fi dupa un tratament care a reusit, au scapat de raie. Problema e ca nu de tot, ci pe ici, colo. Buba mare inca rezista.

Din pacate multi romanii nu simt nimic, decat daca mesajul e insotit de papornita cu sarmale. Si atunci nu conteaza daca ne umplem de raie sau nu, ci sarmaua sau micul cu mustar din mana, sau mai rau sarmaua de pe gard.

Cat naiba mai dureaza schimbarea in tara asta ?

Reflectând asupra subiectului prezentat în articol, se poate observa că satisfacția colectivă în România este un fenomen rar și adesea legat de evenimente sau circumstanțe care generează o ușoară euforie de scurtă durată. Faptul că bucuria apare des în contextul evenimentelor care denotă justiție socială, cum ar fi arestările unor figuri politice, sugerează că nevoia de dreptate și corectitudine este adânc înrădăcinată în conștiința națională. Totuși, pentru a transforma această satisfacție pasageră într-una de durată, românii ar trebui să cultive o mai mare implicare civică și să susțină schimbările durabile care îmbunătățesc viața de zi cu zi. Între timp, poate ar fi benefic să ne concentrăm nu doar pe evenimente imediate de reparație, ci și pe crearea unei culturi de satisfacție și împlinire derivate din progresul real și tangibil al societății.