Nu am nimic impotriva celor in varsta, ba dimpotriva pot spune ca am respect. Insa unii dintre cei pe care ar trebui sa ii respect imi intorc stomacul pe dos. Cu alte cuvinte unora varsta nu le-a adus intelepciune, ci comportament identic cu cel al unor indivizi cu retard sever. Ieri pe la pranz am fost sa fac cateva cumparaturi in magazinul Auchan, am luat mai din toate insa cel mai mult am zabovit la raionul legume-fructe. Ca de obicei in aceasta perioada la acest raion e mare imbulzeala, de la tineri care cauta lubenita cea mai rotunda, la batranei care pupa sau miroase rosiile, patrunjelul sau mararul.
In fine toate acestea sunt ceva obisnuit, insa ieri am vazut si ceva mai putin obisnuit. Doi pensionari, adica un cuplu trecut de 60 de ani, s-au oprit la lazile cu prune. Doamna artagoasa in maniere si vorbire si-a strecurat mana printre prune de parca voia sa vada daca acestea nu fac si oua, iar dupa cateva conversatii cu partenerul mut, de genul : asta nu e buna, asta nu, asta da, baga o pruna in gura, o mesteca de vreo 3- 4 ori ca dupa sa regurgiteze totul peste celalate prune, iar in final baba tester sa spuna ca prunele sunt acre. Am ramas blocat, nu imi venea sa cred. Chiar asa batranetea nu i-a adus nimic acestei cucoane. Sau poate ma insel eu iar dansa e platita de Auchan sa fie degustatoare de prune.
Prevad ca pe viitor astfel de clienti vor trebui supravegheati, chiar nu stim sa ne comportam. Si asta desi varsta ar trebui sa fie garantia intelepciunii si a civilizatiei. Daca acum stau asa lucrurile ce va fi peste 20-30 de ani? Probabil vom cumapara fructe mestecate, sau fructe cu gust de corega, tartru sau proteza dentara.
Dar doar in Auchan este asa? Toata lumea „testeaza” produsele perisabile…
Sunt de acord cu testatul, dar nu sunt de acord cu scuipatul, regurgitatul, pe produse…