Un japonez a inventat ecranul care redă gustul alimentelor

Un profesor din Japonia a dezvoltat un prototip de ecran TV ”cu gust”, care poate reda aromele alimentelor, un pas înainte către crearea unei experienţe de vizionare multisenzorială, relatează Reuters.

Dispozitivul, numit Taste the TV (TTTV), utilizează zece recipiente cu arome, dispuse în formă de carusel, care sunt pulverizate în combinaţie pentru a reda gustul unui anumit aliment. Proba de aromă este apoi aplicată pe pelicula igienică a unui ecran plat TV astfel încât privitorul să o poată gusta.

Acest tip de tehnologie poate îmbunătăţi modul în care oamenii se conectează şi interacţionează cu lumea exterioară, în special în perioada COVID-19, a declarat Homei Miyashita, profesor la Universitatea Meiji.

”Scopul este acela de a oferi oamenilor posibilitatea de a trăi experienţe precum aceea de a mânca la un restaurant din altă zonă a lumii, chiar dacă se află acasă”, a spus el.

Miyashita colaborează cu o echipă formată din aproximativ 30 de studenţi, care a produs o varietate de dispozitive asociate aromelor, printre acestea numărându-se o furculiţă care face ca mâncarea să aibă un gust mai bogat.

El a declarat că a conceput prototipul TTTV în ultimul an şi a precizat că o versiune comercială ar costa aproximativ 100.000 de yeni (875 de dolari americani).

Printre aplicaţiile potenţiale ale dispozitivului se numără cursurile la distanţă pentru somelieri şi bucătari sau jocurile ce implică degustarea, a spus el.

Miyashita a purtat, de asemenea, tratative cu unele companii interesate de utilizarea tehnologiei de pulverizare pe care a dezvoltat-o pentru aplicaţii precum un dispozitiv capabil să aplice o aromă de pizza sau de ciocolată pe o felie de pâine prăjită.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.