Etichetă: rromi
Oare vor fi noi retrocedari in centrul Timisoarei ?
Este bine stiut faptul ca mai toate cladirile importante din centru Timisoarei au fost retrocedate unor familii de rromi. Astfel s-a ajuns sa avem in Timisoara jumatati de strazi care apartin aceluiasi proprietar. Cladiri istorice, spitale toate au fost retrocedate. Ce-i drept s-au cam terminat cladirile care ,, faceau cu ochiul”, mai avem cladirea
Unii de ras, altii de plans
Astazi am realizat ca am o factura neachitata, iar scadenta ar fi duminica, fiind vorba de serviciul de hosting pentru cateva site-uri. M-am grabit de dimineata sa ajung la agentia BRD din incinta Kaufland,
Si bulgarii se enerveaza cateodata
Recentele evenimente din Bulgaria m-au facut sa imi schimb total parearea despre acest popor. Bulgaria, bulgarii pareau ca ne seamana,
Am dat-o in bara
Locuiesc in zona relativ linistita cu vecini ok, insa mai exista pe strazi paralele cu strada mea si familii de rromi. Nu ca ar fi aceasta o problema, dar astazi la una dintre case are loc o nunta
Nici baietii de la S.P.E.R nu au incredere in rromi ?
Am vazut la metrou un clip de promvare al celor de la S.P.E.R (STOP PREJUDECATILOR DESPRE ETNIA ROMA). Si in clipul ala era un nenea dat cu o chestie neagra pe fata, care sa reprezinte un cetatean de etnie rroma. Acum, ma gandesc eu, chiar nu au gasit un actor de etnie rroma de a fost nevoie sa se manjesca unu pe fata cu negreala?