Nu va speriati nu e vorba de rusi, Romania a fost invadata de lenesi. Probabil ca va ganditi ca este vorba de acele animalute dragalase care se misca cu incetinitorul. Gresit Romania a fost invadata de lenesi care se vor a fi in varful trofic. Adica de persoane extrem de lenese. De ce spun ca am fost invadati ? Pentru ca noi mai in toate descrierile ne prezentam conationalii ca fiind harnici printre altele. Din pacate eu am ajuns la o concluzie extrem de trista, avem o generatie extrem, extrem, de lenesa.
De circa 3 luni ma ocup de recrutarea personalului pentru un magazin de prezentare. Activitate lejera, intre 5 si 10 clienti pe zi. Practic se sta pe scaun langa aparatul de cafea, calare pe facebook. Iar salarul undeva de la 1500 la peste 2000 de lei. Nu sunt necesare studii superioare, doar sa nu dormi cand ai client in fata ta. Si totusi in 3 luni nu am gasit personal. Mai rau, s-a intamplat de multe ori ca cei programati la interviu sa nu se prezinte. Si nu e vorba de o persoana, ci uneori 5 neprezentati din 7 programati, desi toti au fost rugati sa sune daca cumva se razgandesc. Au mai fost altii care au renuntat din start pe motiv ca sunt un pic departe de locatia interviului, acum sa nu va ganditi ca veneau din alta localitate, ci undeva de la 5 statii de tramvai.
Iata cateva intrebari/ dorinte a celor care s-au prezentat la interviu :
– Eu sunt interesata, dar nu imi convine orarul, se poate schimba ?
– Sa stiti ca eu nu pun mana, nu fac altceva.
– Eu pot sa vin de maine, dar poimine am o treaba si as vrea liber.
– Eu nu sunt interesata de acest post, am venit sa vad daca nu aveti si alte posturi.
– Eu pe unde am lucrat pana acum am fost doar sefa, cati bani imi dati ?
Si lista de intrebari paranormale ar putea continua. Am folosit in mod intentionat cuvantul paranormal, deoarece am impresia ca suntem invadati de pe alta planeta, lume, habar nu am. Cert este ca daca nu e vorba de extraterestri am cam dat de naiba, in zece ani numai persoane de genul celor descrise mai sus o sa avem.
Pot confirma o buna parte din experienta ta cu potentialii angajati, sunt de neinteles. In cadrul firmei la care lucrez se cauta un programator pe un salariu foarte bun de sase luni, toti care s-au prezentat au venit cu CV-uri „beton”, pretentii pe masura si cunostinte/implicare care tindeau spre 0 🙂