Sentimentele ălea cele mai patriotice și cele mai duioase le-au tăiat picioarele bieților jandarmi din Cluj, care au defilat de Ziua Națională care cum a vrut. Circul ambulant a fost sesizat cu ușurință de spectatori și imaginile au devenit rapid virale pe Facebook.
Hăhă, ia uite-i pe ăia, merge care cum vrea. Adevărul este că nu e deloc ușor să mergi în formație. Adică trebuie să își coordonezi piciorul stâng cu piciorul drept, în primul rând, să ridici un picior în timp ce îl lași pe celălalt jos. E greu. Și ca lucrurile să fie și mai complicate trebuie să bălăngăni și o mână pe lângă corp. Greu, boss. Cine o fi inventat chestiile ăstea și oare de ce. Nu mai bine mergem noi, așeaaa, cum mergem să ne luăm dreptul de la cocalari?
Jandarmeria Română își cere scuze public după ce defilarea de la Cluj-Napoca a fost un adevărat fiasco, jandarmii care au participat la defilare fiind nesincronizați.
Jandarmeria Română a transmis, miercuri, că își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj-Napoca.
„Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat”, anunță Jandarmeria.
În plan intern, Jandarmeria Română va face verificări asupra modului de selecție și de antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton de defilare.
Imaginile postate pe rețele sociale arată că plutonul de defilare al Jandarmeriei este total nesincronizat.