Mi-am amintit azi, cum, acum cativa ani am dormit vreo 2 zile prin aeroport. I-) Bine, teoretic nu prea am dormit, am mai motait din cand in cand. In restul timpului ma plimbam cu caruciorul dintr-un terminal in altul, sa mai fac miscare.

Ziua urcam pe cladirea aeroportului si ma uitam cum decoleaza/aterizeaza avioanele si in special la manevrele ce se faceau pentru a fi „parcate”. Noaptea insa era foarte pustiu, si cand zic pustiu vreau sa zic ca eu eram singurul boschetar din aeroport. 😀 In rest nici tipenie de om.
In ultima zi a aparut si o famile de chinezi, insa ei pareau ca au venit pregatiti pentru viata de aeroport. Din pacate nu am apucat sa socializez cu ei, probabil ca m-ar fi invatat si pe mine cateva smecherii.

Toata actiunea se petrecea acum 3 ani de zile pe aeroportul din Manchester.

Experiența de a dormi în aeroport, așa cum am trăit-o în urmă cu câțiva ani la Manchester, a fost un amestec de aventură și provocare. Departe de agitația unei zile obișnuite, nopțile pustii te fac să te simți ca într-un film cu supraviețuire, în timp ce te ferești de singurătate prin plimbări nesfârșite prin terminale. Mi-a lipsit interacțiunea cu oamenii, dar totodată am avut parte de un sentiment unic de „detoxifiere” a haosului cotidian, ce mi-a permis să reflectez și să îmi ordonez gândurile. Recomand această experiență măcar o dată în viață celor care doresc să guste dintr-o pauză neobișnuită, dar asigurați-vă că sunteți puțin pregătiți, poate luați exemplu de la acel grup de chinezi prevăzători.