An: 2021
Zeci de cămile botoxate, eliminate de la un concurs de frumusețe
Vin vremuri grele pentru jurații concursurilor de frumusețe. Din cauza botoxului și a tehnologiei, multe concurente își ajustează înfățișarea pentru a părea mai abordabile. Este și cazul cămilelor. Arabia Saudită a anunţat descalificarea a 43 de cămile la un important festival de frumuseţe, după descoperirea unor nereguli precum injectări cu botox şi liftinguri faciale, proceduri ilegale la acest tip de eveniment şi care sunt practicate pentru a ameliora aspectul animalelor…
„Cubul” descoperit de chinezi pe Lună declanșează o serie de teorii conspiraționiste
O fotografie a unui obiect asemănător unui cub, capturată de un rover chinez pe partea îndepărtată a Lunii, a alimentat speculaţii cu privire la natura acestuia şi a inspirat o serie de meme-uri din partea utilizatorilor chinezi de internet, relatează Reuters miercuri. Rover-ul selenar chinez Yutu-2 a surprins o imagine a ceea ce pare a fi un obiect cubic mare, aflat la aproximativ 80 de metri de locaţia sa, a…
Un ministru afgan, refugiat în Germania, a renunțat la jobul de curier
Syed Ahmad Shah Saadat, un fost ministru afgan care a ţinut primele pagini ale ziarelor din Germania după ce a început să lucreze în această ţară pe post de curier care livra mâncare, şi-a găsit un nou loc de muncă la un start-up din Leipzig, a confirmat luni noul său şef. Sadaat lucrează cu normă întreagă la SimpleBreath, ce produce măşti FFP2 purtate la scară largă în Germania ca protecţie…
Jandarmii au defilat în dorul lelii, la Cluj
Sentimentele ălea cele mai patriotice și cele mai duioase le-au tăiat picioarele bieților jandarmi din Cluj, care au defilat de Ziua Națională care cum a vrut. Circul ambulant a fost sesizat cu ușurință de spectatori și imaginile au devenit rapid virale pe Facebook. Hăhă, ia uite-i pe ăia, merge care cum vrea. Adevărul este că nu e deloc ușor să mergi în formație. Adică trebuie să își coordonezi piciorul stâng…
Sfinxul și Babele s-au mutat din Prahova în Dâmbovița
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat duminică, faptul că judeţul Dâmboviţa a obţinut în instanţă Sfinxul şi Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României. Sfinxul şi Babele sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa iar cele două judeţe îşi dispută în instanţă proprietatea asupra terenului pe care sunt aşezate monumentele. „Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul…
Povestea porcului – varianta polițistă, din Giurgiu
Poveste de tot râsul la Giurgiu, unde nu mai latră câinii, vorba vine, ci grohăie porcii. Apropierea sărbătorilor de iarnă i-a aburit simțurile unui vajnic om al legii, care a lăsat garda jos și s-a lăsat păcălit de colegii săi de breaslă. (nu vrem să ne gândim ce îi fac infractorii…) Un agent de la Poliția Rutieră Giurgiu a întocmit un raport în care a solicitat „repartizarea” unui porc de…
Mobileaza-ti complet livingul cu seturile de la ExpoMob
Cand iti doresti armonie deplina in locuinta ta din punct de vedere estetica, cea mai buna solutie este sa optezi pentru obiecte de mobilier din acelasi magazin si aceeasi gama. Pentru ca suntem constienti ca de multe ori acest lucru poate deveni destul de dificil din cauza motivelor de natura logistica, sau chiar din cauza unor dimensiuni ce nu se potrivesc, la ExpoMob am gasit solutia ideala. Punem la dispozitia…
Sfaturi de care să ții cont atunci când alegi încălțăminte pentru copii
Alegerea unei noi perechi de încălțări pentru copii poate fi covârșitoare uneori. Este important să alegi încălțăminte confortabilă, din materiale naturale, care permit piciorului să respire, cu o talpă flexibilă, o mărime potrivită și o închidere ușoară. Indiferent că îi poartă în interior, la o plimbare în aer liber sau atunci când se joacă în parc, este imperios necesar ca încălțămintea să fie bine aleasă, pentru ca cel mic să…
Dat de gol de prostituata neplătită
Belea mare pentru un oltean nevaccinat, venit înapoi în Românai după ce a dat cu bidineaua prin Germania. Un bărbat din judeţul Olt, care trebuia să fie în carantină la domiciliu, a fost depistat de jandarmi în Arad, într-o pensiune, după ce o prostituată a sunat la 112 nemulţumită că nu s-a înţeles cu bărbatul la suma de bani pe care urma să o primească. Bărbatul are 33 de ani…
Cercetătorii britanici reinterpretează formula berii
O echipă de cercetători britanici de la universităţile din Manchester şi Leicester au dezvoltat drojdii care conferă berii noi arome, conform unui studiu publicat miercuri, ei reuşind să găsească astfel o variantă căutată de berari încă din anii 1800, informează Xinhua. Oamenii de ştiinţă au dezvăluit în acest studiu că au dezvoltat tulpini unice, fertile şi hibride de drojdie care oferă opţiuni noi şi interesante pentru aroma, gustul şi procesele…









