Nu zic că nu e bine că s-au deschis teatrele, dar măcar pentru o seară atât de importantă, cei de la Teatrul Național București ar fi putut alege o piesă cu un nume mai puțin controversat. Ei, nu, ei au ales ”Dineu cu proști”. Mai grav e că premierul și unii dintre miniștrii săi au dat curs invitației și au mers la respectiva piesă, cu tot cu presă după ei. Ce ai făcut Florine, sâmbătă seară? Uite, am fost la Dineu cu proști? Da, și cine a mai mers? Păi, ministrul Culturii, consilierii mei, ăștia….
Dar tot e bine că nu s-a dus Klaus la teatrul pentru că risca să meargă la piesa…
…Angajare de clovn…
… și tot la Teatrul Național București. Dar bine că nu s-a dus, că nu se face așa ceva. Dar dacă se ducea, să zicem, Patriarhul, să vadă și el pe relaxare o piesă. Pac: piesa era pregătită: Dumnezeu se îmbracă la Second-hand. Aoleu, păi, cum adică, precuvioase? Matale cu aur, cu merțan, cu alea-alea și Doamne-Doamne la second-hand?
Iar dacă doamna Șoșo ar fi avut ideea să vază și ea o piesă mai tare ca ea? Iată: Figuranta. Suficient pentru madam cu gura mare. Sau ce se întâmpla dacă băieții de la pe-se-de se strângeau și cumpărau și ei niște bilete, puteau să vadă piesa: Între noi e totul bine. Bine, asta până iese nea Liviu de dincolo, că după aia e opțiunea: Micul infern. Vorbind de nea Liviu, el și-ar dori să vadă Luminița de la capătul tunelului. Nu piesa, ci lumina-lumina. Dar mai are de așteptat.
Într-o lume în care selectarea cuvintelor poate influența percepțiile noastre asupra evenimentelor culturale, alegerea piesei „Dineu cu proști” pentru o seară importantă la Teatrul Național poate ridica întrebări legitime asupra oportunității. În experienta mea, un astfel de contrast între titlurile pieselor și personalitățile care asistă la eveniment poate deveni un subiect de discuții și interpretări amuzante sau chiar acide în rândul publicului. Totuși, această situație ne învață că uneori, este benefic să ne detașăm de convenționalisme și să acceptăm ironia și umorul ca un mod de a ne adapta la contrastul dintre aparențe și realitate. De fapt, astfel de contexte ne reamintesc să privim cu o doză de umor și autoironie atât viețile noastre, cât și pe cele ale liderilor, oferindu-ne un prilej de reflecție asupra a ceea ce contează cu adevărat.