Nu stiu cum si cu ce scop, dar a venit iarna. Si evident a prins mai pe toata lumea nepregatita ( oficialitati, utilaje si alte cele ). Astfel ca mai toti cei din Timisoara au iesit la munca patriotica. De voie, sau de nevoie, ba chiar obligat, fortat. Da fortat, altfel cica se primeste ,, felicitare” in valoare de cateva sute de lei din partea unora care umbla in uniforma. In fine sunt de acord cu miscarea, chiar daca se face cu lopata in mana.
Ceea ce totusi mi-a atras atentia mai sunt unii scutiti de efort, amenda sau ce-o mai fi. Este vorba de locuitorii acestor tinuturi, ce au ajuns in zona prin sec XIII cred, cel putin pe History asa se vorbeste. Nu am nimic cu ei, dar as fi curios care e metoda lor. Ca la mine nici nu s-a asezat fulg pe fulg si hopa, sunt abordat de politia locala. Iar pe la ei zici ca tocmai se filmeaza Ice Age, zapada de un metru si nimeni nimic.
Probabil ca e o chestiune de traditie, noi dacii suntem obisnuiti cu zapada, lopata..Pe cand indienii nu.
Din proprie experiență, pot spune că abordarea aceasta duală în fața iernii reflectă mai mult decât o simplă diferență culturală; este un test al adaptabilității și disciplinei sociale. Am observat că, în timp ce unii privesc deszăpezirea ca pe un gest de responsabilitate civică, alții aleg să o ignore, poate din lipsă de obișnuință sau dintr-o dorință de a experimenta un alt ritm de viață. Totuși, echo-ul dezghețului comunitar are un impact pozitiv nu doar asupra siguranței în cartier, ci și asupra sentimentului comunității, demonstrând că uneori o simplă lopată poate uni mentalități diferite. Întorcându-ne la esența lucrurilor, poate că nu e vorba doar de zăpadă, ci de modul în care alegem să ne gestionăm nevoile și să ne exprimăm grijă față de locul pe care îl numim acasă.