Săptămâna trecută vroiam să fac rezervare la un hotel. Intru pe site, caut secţiunea de contact, găsesc adresa de email, le scriu acolo ce aveam de scris. Aştept câteva zile, nimic.
Mă gândesc, ăştia ori au aşa de mulţi clienţi că nu pot face cererilor noi ori sunt în faliment şi nu îi mai interesează să cazeze pe nimeni.
Până la urmă mă decid să îi sun. Cum eram în email copiez de acolo adresa siteului şi o introduc în browser. Şi mă trezesc pe un site de flori.
A??? 😮
Oamenii greşiseră adresa de email. Ei aveau siteul hotel-ghiocel.ro iar la contact au trecut rezervari@hotelghiocel.ro
Evident că mailul meu a ajuns în neant.
Experiența asta mi-a adus aminte cât de important este să acorzi atenție detaliilor, mai ales când vine vorba de contactarea clienților. O greșeală aparent minoră, cum ar fi o adresă de email incorectă, poate duce la pierderea unor oportunități valoroase. Am observat că păstrând o comunicare eficientă și precisă, am reușit să evit astfel de pericole și să mențin o relație bună cu clienții mei. Învățătura principala pe care am obținut-o este că fiecare punct de contact cu clientul trebuie tratat cu meticulozitate; altfel, riscați să ajungeți să pierdeți nu doar vânzări, ci și încrederea acestuia.
Si mai ales la un hotel… Nu ar trebui sa gasim probleme din astea!
Sun foarte multe variante cu care pierzi clineti de la greseli …de genu asta pana la atitudine
Pai si explicatia care este?…ca o expicatie tre sa fie!
era un spam :)))
Eu am sunat la un hotel o dată să mă interesez, și le-am spus că o să le trimit mail pe rezervări@ în cazul în care mă decid asupra perioadei, etc. și mi-au zis clar că mailul e degeaba. :))
Era la deruta adresa de email. ;))
Ideea e că mulți au mailul făcut automat o dată cu site-ul, domeniu, nu l-au cerut ei.
Iar alți mulți, trăiesc cu impresia că mailul ăla dă bine că e, dar nu se uită pe el deloc.
ce mod ingenios de a scapa de spam :)). faci un cont fals, il afisezi pe site si ai gata – no spam :))