Ce trebuie să ai în vedere când alegi acoperișul casei tale?

image001

Industria construcțiilor a evoluat destul de mult în ultimii ani, și în această categorie intră și materialele pentru acoperișuri. Acestea diferă destul de mult atât ca și preț, cât și ca și aspect, rezistență, calitate și durabilitate. Diversitatea este pe de-o parte un punct forte, deoarece ai mai multe variante din care poți alege ce este mai potrivit pentru tine și casa ta, dar, pe de altă parte face ca decizia să fie una mai grea.

Pentru a face cea mai bună alegere, trebuie să ții cont de câteva aspecte importante, precum materialul din care învelitoarea este realizată, gradul de izolare al acoperișului, rezistența și aspectul acestuia. Dacă țigla ceramică câștigă mai multe aprecieri din punct de vedere al durabilității, șindrila bituminoasă sau tigla metalica pentru acoperis sunt două materiale care se pot monta ușor și care au grad ridicat de izolare. În plus, trebuie să ai în vedere și factori externi, precum condițiile meteo din zona unde este amplasată locuința sau arhitectura acesteia. Practic, dacă ai în vedere aceste lucruri, nu ar trebui să greșești în această privință.

Iată câteva sfaturi în ceea ce privește alegerea acoperișului:

Acoperișul – un element important pentru estetica locuinței

Fiind amplasat la suprafață, acoperișul este foarte important, având un dublu rol: în primul rând, acesta trebuie să protejeze întreaga construcție de diferiți factori externi, precum condițiile nefavorabile și, în al doilea rând, contribuie în foarte mare măsură la aspectul final al locuinței. De aceea, este important ce tip de acoperiș alegi pentru casa ta și ca acesta să se potrivească atât din punct de vedere arhitectural, cât și cromatic cu locuința.

Materialul – un aspect important pentru orice acoperiș

Așa cum am menționat anterior, acoperișul are dublu rol – estetic și de protecție. Pentru ca acesta să le îndeplinească pe ambele, trebuie să fie de calitate, iar materialul din care este realizat este elementul definitoriu din acest punct de vedere. Practic, materialul este cel de care depinde gradul de rezistență și de izolare, aspectul acoperișului și durata de viață a acestuia.

Gradul de izolare ridicat este foarte important

Un acoperiș bun este un bun izolator. Când vine vorba de acest aspect, trebuie ținut cont atât de izolarea termică, cât și de izolarea fonică. În acest sens, țigla metalică este bună izolatoare termic, dar are un nivel scăzut de izolare fonică, în timp ce șindrila bituminoasă izolează fonic, dar are un nivel scăzut de izolare termică.

Panta, greutatea și montajul

Un alt element important de care trebuie să ții cont este panta acoperișului, aceasta fiind cea care oferă aspectul final al acoperișului. În cazul țiglei metalice și al șindrilei bituminoase aceasta este de 15 grade, iar în cazul țiglei ceramice este de 20 grade. În plus, pentru a fi rezistent și pentru a izola, acoperișul trebuie să fie montat corespunzător. Din acest punct de vedere, cele mai indicate sunt țigla metalică și șindrila bituminoasă, deoarece aceste două materiale sunt ușor de montat, deoarece au o greutate redusă.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.