De ceva timp Timisoara detine cea mai mare colectie de semafoare pe metru patrat. De ce ? Pai ca sa circulam bine. Iar astazi s-a circulat extraordinar si aceasta pentru ca au picat mai toate semafoarele din oras. Mai toate erau pe galben intermitent si astfel in loc sa fac obisnuitele 40 de minute pana la destinatie, azi am facut drumul sub 20 de minute.

O minune, pana la urma ,, defectiunea” e versiunea perfecta pentru ceea ce are orasul nevoie. Din pacate lucrurile nu o sa ramana asa mult timp, semafoarele se vor repara si iar o sa inceapa calvarul.

Nu am facut un calcul insa am impresia ca in Romania peste 50% din lucruri sunt facute in genul semafoarelor din Timisoara. Adica era excelent fara ele si ne mai ramaneau si bani. Pana la urma ar trebui sa ne alegem carmuitorii de prin spitalele de nebuni, poate asa se vor face investitii mai logice .

Experiența recentă din Timișoara mă face să mă gândesc la cât de paradoxale pot fi uneori soluțiile pentru problemele cotidiene. Faptul că „defecțiunea” semafoarelor a dus la un trafic mai fluid este o ironie amară și ne arată că uneori complexitatea nu înseamnă neapărat eficiență. În viața de zi cu zi, este important să ne întrebăm dacă soluțiile pe care le implementăm sunt cu adevărat necesare sau doar complicații inutile. Uneori, simplificarea și reevaluarea modului în care ne organizăm pot aduce schimbarea de care avem nevoie pentru a progresa cu adevărat.