tari straine unde poti face conturi in valuta

Regele Charles, iritat de un stilou

Un nou incident pentru noul rege. Regele Charles al Marii Britanii şi-a manifestat marţi frustrarea cauzată de un stilou defect în timpul ceremoniei de semnare a unor documente în Irlanda de Nord, pentru a doua oară în ultimele zile când suveranul pare vizibil iritat în timpul unor astfel de protocoale, informează Reuters.

Charles, aflat în vizită în Irlanda de Nord ca parte dintr-un turneu prin Regatul Unit în perioada de doliu pentru mama sa, regina Elisabeta a II-a, a fost întâmpinat de aplauzele mulţimii şi de discursuri de bun venit, după care şi-a exprimat angajamentul faţă de această regiune.

La scurt timp, în timp ce semna în cartea de oaspeţi în faţa camerelor de filmare la castelul Hillsborough de lângă Belfast, Charles şi-a exprimat frustrarea când stiloul pe care l-a folosit i-a pătat mâna de cerneală.

”Dumnezeule, nu-mi place (stiloul) ăsta!”, a spus Charles ridicându-se şi înmânându-i stiloul soţiei sale, regina consoartă Camilla.

”Ia uite, se întinde peste tot”, a spus Camilla când Charles îşi ştergea degetele.

”Mă enervează la culme… de fiecare dată”, a spus Charles în timp ce se îndepărta.

Înainte să fie proclamat rege, un fost asistent a declarat pentru Reuters că Charles poate fi amuzant, dar şi irascibil şi pretenţios.

Sâmbătă, cu prilejul semnării unor documente în Londra, Charles le-a făcut iritat semne asistenţilor să-l ajute întrucât îl incomoda un suport pentru stilou.

Marţi, la completarea documentelor, a scris de asemenea data greştit după care s-a consultat cu un asistent care i-a spus că este 13 septembrie, nu 12 septembrie.

Este fascinant cum, chiar și în cele mai înalte straturi ale societății, micile neplăceri cotidiene pot să ne aducă în pragul frustrării. Incidentul cu stiloul defect care l-a iritat pe Regele Charles subliniază un adevăr simplu: echilibrul emoțional nu este rezervat doar pentru oamenii de rând, ci este o virtute pe care chiar și cei aflați pe tron o caută. Acest exemplu ne poate învăța că răbdarea și simplitatea în gestionarea emoțiilor pot transforma momentele provocatoare în lecții de calm și adaptabilitate. În fiecare zi, suntem confruntați cu „stilouri defecte” care ne pot pătura mâinile și, simbolic vorbind, este esențial să ne concentrăm pe a curăța și a merge mai departe cu grație.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.