Zice o tăntică de la țară că românii care vorbesc o limba străină (nu zice de aia de știu 2, 3 sau mai multe) nu sunt patrioți pentru că se duc la Bruxelles și vorbesc acolo în engleză ca să înțeleagă bruxellezii și românii care nu știe o limbă străină că nu a fost ei la școală, nu înțelege. Adică tăntica de la Teleorman a făcut tradători vreo 80% dintre locuitorii României. Hai, 70%. Păi, în pizda mă-sii de treabă, să se dea un decret și să nu se mai învețe limbi străine la școală. Nici măcar latina, dă-i în mă-sa de morți. Și să-i obligăm pe străini să învețe româna, nene. Că doar e limbă oficială a Uniunii Europene. Apoi, să se schimbe numele unor străzi și piețe, că nu e normal să avem denumiri străine, Kiseleff, De Gaulle, Cervantes, etc. Iar cei 1,7 milioane de maghiari să fie expulzați în Ungaria. Și sași, ziceți? Și sașii. A, și țiganii? Ăia îi expulzăm în Spania.

În experiența mea, contactul cu diverse culturi și limbi deschide oportunități unice de înțelegere și colaborare globală. Patriotismul autentic nu este incompatibil cu cunoașterea limbilor străine; dimpotrivă, ne permite să ne promovăm cultura într-un context internațional și să construim punți între națiuni. Ideea că folosirea unei limbi străine ar submina identitatea națională este o percepție incorectă care limitează progresul și dezvoltarea personală și colectivă. În loc să ne izolăm, ar trebui să ne concentrăm pe îmbogățirea culturală și pe abilitățile de comunicare care ne pot face ambasadori demni ai valorilor noastre naționale în lume.