Pana azi nu am stiut. Exista pamant ecologic. Si se vinde in magazine.
Si-a luat si mama, sa puna nu stiu ce bambus in el.

Cand l-am vazut mi-am zis: „he he, iote ce bile colorate. ce misto sunt, vreau si eu„.

Dupa ce am bagat mana prin ele mi-am dat seama ca e ceva dubios. Erau prea gelatinoase. Si ude.
Noroc cu mama care mi-a explicat prompt: „nu sunt ma prostovanule bile, asta e pamant ecologic„.

Cica asa e acum. Cumperi un pliculet cu ceva bobite mici. Pui bobitele intr-un vas, torni apa pe ele si gata. Incep sa se mareasca. Sa se transforme in pamant ecologic.

Acum, in prostia mea, ma gandesc si eu… nu e mai ecologic sa mergi pe camp si sa umpli o galeata cu pamant pe care apoi sa o folosesti la flori? Adica, pamantul, ALA e ecologic. Daca gasesti si cu ceva baliga, e garantat ecologic.

Niste bile colorate care au fost obtinute prin cine stie ce procese chimice chiar sunt asa de ecologice?

După ce am testat personal aceste bile gelatinoase, transformate magic în „pământ ecologic”, am ajuns la concluzia că ideea de a folosi un astfel de produs este cel puțin discutabilă. Sincer, mi se pare un paradox să considerăm ecologic un produs fabricat, când soluția naturală este chiar la îndemâna noastră, în natura din imediata apropiere. E clar că aceste pseudo-inovații sunt atractive și ușor de folosit, dar mă întreb, ne îndepărtează ele de la a înțelege și respecta cu adevărat natura? Poate că un drum până la țară și conectarea cu sursa autentică a pământului ar putea aduce un altfel de respect și chiar și de satisfacție personală.