Lupta este in toi. Sabiile se ciocnesc, oamenii tipa, unii cad loviti, e praf. Ma apar cu greu. Sunt obosit, sabia e grea si dusmanii vin neincetat. Prietenul meu e alaturi, gafaie si incearca sa supravietuiasca
Ne luptam cu inversunare. Sabiile se ciocnesc, scot scantei. Cateodata mai vad o sageata cum vajaie prin aer. Parca am mai inaintat.
Da, se pare ca o sa castigam. Inamicii se retrag.

Campul ramane liber, cu oameni intinsi pe jos. Majoritatea sunt probabil morti.
In mijlocul campului se vede o coliba parasita. Ii zic prietenului sa o inspectam, poate a mai ramas un inamic inauntru.
Ne apropiem de usa, incet, cu emotii. Inima imi bate cu putere.
Trag aer in piept si intru in forta in casa. Din fericire nu dam de nimeni asa ca incep sa inspectam camerele. Spargem si sfaram tot ce ne iese in cale, sa mai eliminam energia acumulata.
Dupa ce ne convingem ca nu e nimeni inauntru iesim in fata casei si ne asezam pe jos sa ne odihnim. Dupa o vreme am o nevoie asa ca ma duc pana la marginea padurii. Cand ma intorc prietenul meu venea razand spre mine. Era fericit ca am scapat vii din lupta.

Deodata o sageata venita de nicaieri ii strapunge gatul. Cade la pamant si nu mai misca. Ma sperii si ma pitesc in tufisuri. Oare cine a tras?
Nu dupa mult timp apare un inamic cu arcul in mana. Se duce sa vada daca a nimerit tinta si probabil sa ia vreun trofeu.
Ies din tufis si il atac. Ma lupt ceva cu el insa castig. Sunt fericit.
Insa fericirea nu dureaza prea mult, cand ma uit spre marginea padurii vad zeci de inamici cu arcurile incordate, gata sa atace.

Uneori trebuie sa stii cand sa renunti, altfel mori ca prostu. Asa ca las sabia jos.
Peste ceva timp ma trezesc legat fedeles si agat de o sfoara. Un fel de tiroliana ce se pierdea intr-o vale. Simt cum primesc un impuls si o iau repede in jos. Alaturi de mine, pe alte franghii, alunecau alti oameni la fel de fedeles prinsi.
Sfoara e lunga si prin din ce in ce mai multa viteza. Oare ce sistem or avea ca sa ne oprim?

Alunec la vale pe sfoara, din ce in ce mai repede. Peisajul imi trece rapid prin fata ochilor, dealuri, copaci, pajisti. Oare o sa ma opresc vreodata ?
Parca se vede capatul. Si sfoara a inceput sa coteasca, pentru a mai incetini. Dar totusi nu imi dau seama cum o sa ma opresc.
Deodata totul e intunecat si simt o durere in corp.

Peste nu stiu cat timp ma trezesc, sunt la marginea unui parau, beau putina apa si ma stopesc pe cap. Corpul ma doare. Putin mai departe vad un copac imens de care sunt legate mai multe sfori. Pe sfori aluneca oameni care se lovesc de copac. Alti oameni ii desfac de acolo si ii imping spre rau. Ce ciudatenie.

Apa e rece si limpede. Dar parca cureg din ce in ce mai repede. Oare ce se intampla? Acum s-a si oprit. Ce pacat.
Impreuna cu altii oameni plec pe firul apei, sa vedem de ce s-a oprit. Mergem prin padure, ne zgariem pe corp.
Se aude galagie, si rasete. Reusim sa iesim la lumina.
Intr-o piscina imensa lumea se balacea. Cand sareau cu putere inauntru mai iesea apa afara din piscina. Apoi se strangea intr-un sant si se forma un mic rau.

Viata e grea in oras cand esti prizonier. Muncesti de dimineata pana seara, zi dupa zi, fara nici o alta speranta. Si totusi unii, dupa zeci de ani au fost eliberati si facuti cetateni ai orasului. Cativa au reusit sa evadeze. Sau cel putin asa se povesteste.
Trebuie totusi sa ai o minte rezistena, unii au mai luat-o razna. De aia s-a si deschis un cabinet psihologic. In fiecare saptamana e obligatoriu sa faci o vizita pana la cabinet, sa discutii cu doamna de acolo.

Acum stau pe scaun, imi astept randul. In antecamera mai sunt cativa indivizi, majoritatea linistiti. Totusi unu e agitat rau, se plimba de colo colo, vorbeste singur. Nu cred ca mai rezista mult.
Imi vine randul.
Intru in cabinet si incept sa vorbesc. Geamul e intredeschis si in departare se vede padurea. Psihologul mi-a citit intentia si imi face cu ochiul. Ma indeamna sa fug.
Deschid geamul si am fug spre padure. Nu ma urmareste nimeni. Reusesc sa ajung la gard. E un gard mare, de beton. Gasesc un colt si reusesc sa ma urc pe el. Pe partea cealalta e o groapa mare cu tepi iar la un metru jumate un alt zid. Imi iau avant si sar. Am ajuns pe zidul exterior.

Cobor incet printr-un copac. Copacul e in curtea unor oameni. Dupa limba sunt undeva in Mexic. Sau America de Sud. Cobor incet din copac. In curte e un porc, de paza. Cand am coborat porcul incepe sa guite. Oamenii ma vad.
Nu ma inteleg sa le explic ce e cu mine insa isi dau seama ca am probleme. Prin semne ma anunta ca ma vor ajuta. Totusi trebuie sa ma grabesc, e posibil ca deja paznicii sa fie pe urmele mele.

Mergem pe o poteca, probabil spre un oras mai mare. Si liber. Pe drum intalnesc un cuplu de americani cu care reusesc sa ma intelg in engleza. Cand imi aud povestea se ofera sa ma scoata din tara, sa ma ajute. Mergem impreuna spre port.
Deodata pe poteca apare un om. Il recunosc, e un paznic al orasului din padure. Vine spre mine sa ma pinda. Proaspetii mei prieteni sunt atenti, si imi sar in aparare. Scot un cutit si il injunghie pe agresor. Acum nu mai am de ce sa ma tem, nu mai e nimeni pe urmele mele.

Ajungem in port, isi cumpara bilete pentru vapor dar la mine e o problema. Nu am acte asa ca nu imi pot cumpara bilet. Pana la urma gasim o solutie si ajung pe vapor. Vaporul porneste incet din port, spre larg.

Sunt pe drumul spre libertate. Inchis intr-o cusca in cala vaporului, alaturi de alte marfuri.

Scenariu de film de fantezie bazat pe ce am visat eu azi noapte