De ieri. De ieri dimineata. Cand m-am trezit nu mai simteam nimic. De fapt, mint. Simteam un gol. Simteam ca ceva lipseste. Si totusi era o stare placuta. Era o stare placuta pentru ca asta imi spunea ratiunea.
Inima nu mai imi transmitea nimic… nu mai aveam inima.
Nu stiu daca ati trecut prin asa ceva. Sa nu mai ai inima. Sa nu mai simti iubirea, sa nu mai simti ura. Sa nu mai simti fericirea. Sa nu mai simti necazurile. Sa nu simti nimic.
Daca nu ati traiti asa ceva, va spun eu. La inceput e foarte bine. Si de fapt, e un bine continuu. E o stare de nepasare sufleteasca absoluta.
O stare la care multi se chinuie sa ajunga folosind cele mai puternice droguri sau incercand cele mai crunte betii. O stare in care nu mai esti afectat deloc de ceea ce se intampla in jurul tau. O stare in care nu iti mai pasa de nimic si de nimeni. O stare de un calm absolut.
Totusi ratiunea imi spune ca o viata traita fara suflet e o viata irosita. Asa ca acum trebuie sa descopar unde mi-e inima si cum sa o aduc inapoi. Cu toate bucuriile si necazurile ei.
probabil la tine este poveste dar mie mi s-a imtamplat.si imi pare rau ca am inceput sa simt in nou.starea de imunitate era perfecta 🙂
Nu este poveste. Insa eu chiar vreau sa simt din nou…
De cand ma chinui sa ajung la o stare de asta, si numa nu reusesc.Intr-un fel e bine sa fi „nesimtit”.
deep…..