Pentru cine are chef sa vada Medalia de Onoare, am sa va fac o scurta prezentare. In 2-3 propozitii.
Asa. Filmul asta e standard, nu e cu nimic diferit de alte filme romanesti. Cuvantul de baza, realitatea. Realitatea dusa putin la extrem.

Eu asta vad cam in toate filmele romanesti. Se prezinta, intr-un mod destul de realist, o frantura din viata unui om. Realist dus la extrem, de multe ori spre fantastic.
Si pentru mine e plictisitor. Adica, daca traiesti in Romania, ce arata astia in filme vezi zi de zi. E plictisitor. E ca si cum te-ai uita la film si ai vedea o inregistrare cu ce ai facut tu azi.
De aia mie majoritatea filmelor romanesti mi se par o porcarie. Sunt prea realiste, prea banale.

Si de aia filmele romanesti sunt apreciate in afara, obtin premii. Alora le plac, ca ei nu traiesc zi de zi secventele din film. Pentru ei e ceva nou, inedit.
Pentru mine, ca roman, filmele romanesti sunt foarte plictisitoare.

Din experiența mea, „Medalia de Onoare” pare să fie un exemplu perfect al realismului dus la extrem care caracterizează cinematografia românească contemporană. Pentru cineva care trăiește în România, această abordare poate părea repetitivă și lipsită de surpriză, fiind reflectarea exactă a vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, tocmai această autenticitate este ceea ce atrage privirile publicului internațional, oferindu-le o fereastră inedită în realitățile altor culturi. Așadar, poate că secretul constă în a reuși să privim aceste filme nu doar prin prisma familiarului, ci ca o oportunitate de a înțelege mai bine diversitatea perspectivei umane.