In ultimul timp am ajuns sa imi zic cam des (in gand): ironia sortii. Cred ca destinul s-a gandit sa faca misto de cineva si m-a gasit pe mine. ;))

Am chef sa fac cadouri si simt din tot sufletul bucuria de a le oferi… si nu am cui sa le ofer.
Sunt fericit si astept sa urmeze lucruri cat mai frumoase… si descopar ca situatia se poate schimba radical, fara ca eu sa am macar habar.

Iar azi mi s-a intamplat din nou.
Prin Targoviste era nush ce mars al ecologistilor, al ierbii sau ceva in genul…pentru ca toti erau imbracati in verde.
Trec ametiti pe langa mine, o reporterita (sper ca asa se scrie) alerga sa ii prinda din urma. O reporterita bruneta si foarte… apetisanta. Genul de reporterita angajata pentru calitatile ei erotico-masochiste.
Si cand ajunge in dreptul meu, nu stiu ce imi trece prin cap (sau poate prin alt organ) si ma fac spre ea sa o sperii. :))
Bineintels ca se sperie, scapa microfonul din mana si probabil ca m-a si injurat. Dar nici macar nu m-a intrebat cum ma cheama. =((

Merg mai departe.
Alta reporterita. Mult mai linistita si mai hidoasa. Genul de reporterita care, atunci cand va face un reportaj, nu va aparea niciodata in cadru.
Bineintels ca pe ea vroiam sa o evit. Si bineintels ca, din toate persoanele aflate in acel moment in zona, fix la mine se repede sa ma ia la intrebari. :))

Daca sunt sensibilizat de mars, daca pastrez curatenia si inca cateva intrebari. De parca eu aveam chef de conversatii. Eu ma uitam cu ciuda cum bruneta ii ia interviu unui pensionar.

… ironia sortii…

…totusi… daca viata vrea sa trecem la mistouri, o sa vedem care pe care. >:/