Batalia era in toi. Sabiile se ciocneau cu putere, oamenii tipau, sangele cadea pe pamant. Ne chinuiam sa invingem cu toate ca inamicii erau mai numerosi.
Ne bateam cu furie si incercam sa supravietuim.
Un soldat de-al nostru reuseste sa infinga sabia intr-un inamic. Nu e om !

Corpul e din polistiren iar o gaura mare ramane in locul unde sabia era mai devreme. Trebuie sa sfartecam bine ca sa nu mai riposteze.
Ne batem in continuare. Pe jos e plin de polistiren iar noi suntem transpirati. Aproape ca am castigat. Da da, castigam.

Comandantul lor ramane singur pe campul de lupta. Realizeaza esecul si se retrage. Nu vrea sa moara dar totusi ar vrea vrea sa mai doboare cativa de-ai nostrii.
O ia la fuga iar noi suntem dupa el, il urmarim indeaproape.
Ajunge langa un container si se tranforma in pisica.

Nu e o pisica obisnuita, e una demonica. Apare de unde nu te astepti, te zgarie si apoi otrava iti curge prin vene.
Ne pandeste sa ne prinda singurii. Incercam sa stam uniti si sa ne organizam.
Pregatim o capcana.
Un arcas se urca intr-un copac si lasam o momeala in mijlocul campului. Nu poate sa se abtina. Sigur o sa vina dupa prada.

Pisica iese incet de sub container. Se apropie tiptil de prada, neatenta la ce se intampla in jur. Si-a scos ghiarele si are un zambet diabolic.
Aude un vajait si se intoarce sa vada ce e.
Era o sageta !

Suntem fericiti. Am castigat. Stam intinsi in iarba, ne odihnim. Mirosul naturii ne relaxeaza. Totul e verde si inflorit. In departare se aude un zumzet.
De fapt nu zumzet, ascultam mai atenti. Oare sunt oameni care fug?
Ne uitam mai atenti, da chiar sunt oameni care fug.
Un nou val de soldati trimisi sa ne captureze.

Suntem obositi si nu mai avem chef de lupta. Asa ca alegem cea mai usoara varianta. Fugim.
Fugim cat putem, fiecare unde apuca.
Deja ne-am pierdut de grup.
Suntem doar noi 3 si comandantul.

Soldatii ne prind din urma, ne baricadam in spatele unui panou. Incercam sa rezistam insa vin din ce in ce mai multi soldati.
„Fugiti!!!! O sa le tin eu piept pana va departati!!!”
Parea o sugestie buna. Comandantul ramane sa se lupte, sa ne ma csatige putin timp in timp ce noi fugim. Daca reuseste sa supraviatuiasca o sa ne vedem in acelasi loc peste o saptamana.

Fugim cat putem. Cat mai departe. Suntem intr-un valcel plin de tufisuri, hainele se sfasie si noi fugim. Fugim pana suntem in siguranta.
In departare se vede un oras. Poate ca ar fi bine sa cautam ceva de mancare si haine noi.

Intram in primul magazin ce ne iese in cale. Oameni stau la mese si mananca linistiti. Se uita ciudat la noi. Oare pentru ca suntem dezbracati?
Gasim haine si ne imbracam. Sunt verzi, precum mantiile ce ne acopereau trupul in lupta. Oare capitanul mai e in viata?

Toata saptamana hoinarim prin oras fara un scop anume. Asteptam doar sa treaca timpul. Asteptam sa ne revedem comandantul.
Dar saptaman a trecut, trebuie sa plecam. Entuziasmati ne indreptam spre locul unde, acum o saptmana s-a purtat o mare batalie.

Comandantul nu ne-a mintit. Ne astepta in acelasi loc.
Statea nemiscat, intins in iarba. Iar mantia cea verde ii flutura in vant.