A regreta ceva facut in trecut, arata doar ca nu vrei sa-ti continui viata
Sper ca ati notat si ati bagat la cap.
Regretele sunt adesea privite ca obstacole în calea fericirii, dar, de fapt, ele pot fi niște învățători prețioși. Am descoperit că, în loc să mă las copleșit de greșelile trecute, le-am folosit ca puncte de plecare pentru îmbunătățire personală. Acceptând lecțiile dureroase care vin cu regretele, am reușit să îmi construiesc o viață mai autentică și mai împlinită. Așadar, în loc să te oprești în loc, lasă regretele să te propulseze înainte, transformând fiecare experiență într-o oportunitate de creștere.
Nu-s de-acord.
Regreti ceva facut in trecut pentru ca actualmente ti-ai schimbat viitorul, iar daca n-ai fi facut acel ceva (nu neaparat rau/gresit), te gandesti cum ar fi viata ta altfel (poate chiar (mult) mai buna).
Poti regreta si prin asta luandu-ti promisiunea sa nu repeti ceea ce consideri ca ai facut gresit sau ce acum realizezi ca n-ai vrea sa mai repeti. (sau sa faci/zici cu mai multa atentie si gandita treaba mai bine).
Asta este parerea mea cel putin.
Depinde de regret.
Mda…simplu, logic si la obiect. Nu poti traii in trecut 🙂
P.S. Nice blog subiecte interesante, de cand l-am vazut il vizitez zilnic. Tine-o tot asa 🙂
Cel mai mare regret ar fii ca nu ne putem depasii limitele si conditia. Asta s-ar putea rezolva prin mai mult curaj si mai multa munca desigur. Dar oare ajug acestea?!
Rgretul face parte din viata noastra, ca si uitarea! Daca tot uitam, de se mai regretam?
Sunt anumite lucruri peste care nu poti sa treci, chiar daca iti face rau.
Asa este … unele rani nu se inchid niciodata, nici macar sa ramana cicatrici urate … ci raman rani deschise cat existi …
daca faci ceea ce ai mai facut … ai sa obtii ceea ce ai mai obtinut
nu trebuie sa va fie fric niciodata de lucrurile Noi