Suntem un popor traditionalist, cu obiceiuri si traditii transmise din generatie in generatie. Un lucru frumos ar spune multi, insa nu toate obiceiurile transmise sunt si sanatoase. Comparatia este probabil cel mai nesanatos obicei romanesc. Gasim aceasta metoda peste tot, incepand cu gradinita, unde educatoarea va compara un copil cu altul, sau un desen al unui copil cu altul. Si urmand cu scoala unde se va intampla la fel, ba mai mult sigur se vor gasi multi luminati cu diplome de dascal care vor compara generatiile. Si putem continua cu coada de la taxe locale, unde mosii si babele vor compara pe toata lumea. Si putem termina mai cu toate casele romanesti, unde preponderent sotia compara in termeni negativ pe cel de langa ea cu nu stiu ce ,,vedeta”din sat. Comparatia este probabil cea mai daunatoare parghie ,, educativa”. Spun educativa pentru ca asta se vrea, insa in realitate nu are legatura cu educatia.
Suntem diferiti, vedem altfel si de cele mai multe ori lucrurile diferite ne fac fericiti
Nu suntem roboti si nici clone, practic acesta este si farmecul fiecarui individ. Altfel ne-am cupla, forma ca si familie cu primul sau prima intalnita pe strada. Valoarea umana e data de diferenta pana la urma si nu de aspecte identice. Individul inca din primii ani de viata tinde sa obtina ceea ce nu are si aceasta in mod involuntar, subconstient. Mai tarziu constient, pana ajungem sa vorbim de un reflex..Exemplele sunt multe si in viata de zi cu zi. Si atunci de ce sa comparam indivizi, de ce sa avem aceleasi pretentii de la toti ? Cand de fapt noi suntem diferiti, urmam cai diferite, chiar daca avem acelasi tel si uneori chiar si acelsi final.
Una dintre cauze cred eu ca este superficialitatea, dam prea multa importanta ,, sosirii” decat drumului parcurs. Pentru multi nu conteaza drumul, sau unicitatea caii alese, bucuria pana la urma, ci ii intereseaza doar finalul. Esenta existentiala insa presupune altceva, presupune calea urmata, viata de fapt si nu finalul acesteia.
Compararea constantă a indivizilor, fie în educație, fie în relațiile interumane, mi s-a părut întotdeauna o unealtă defectuoasă care subminează dezvoltarea personală și autenticitatea. În experiența mea, am observat că atunci când renunțăm la a compara și ne concentrăm pe unicitatea drumului fiecăruia, experimentăm o eliberare și o bucurie autentică. Valorificând diferențele dintre noi și îmbrățișând parcursurile individuale, nu numai că ne cultivăm propriul potențial, dar încurajăm și o comunitate mai empatică și mai înțelegătoare. Cred că adevărata satisfacție vine din acceptarea faptului că drumul fiecăruia este unic și valoroasă în sine, nu în comparație cu altele.