Daca ar fi sa facem un sondaj cu referire la motivele pentru care se pleaca din Romania, probabil ca mai toti ar invoca problemele financiare. Insa mai nou au inceput sa plece din tara si cei care nu au probleme cu banii. Ba chiar o duc destul de ok. Iar unii dintre cei care au plecat si au ajuns sa adune suficienti bani, nu mai doresc sa revina in Romania decat in vizita…De ce ? Eu as spune ca la baza acestei emigratii continue sta altceva decat banii. Lucruri simple de care nu prea ne dam seama, ci doar simtim acea apasare care ne indeparteaza usor, usor de ceea ce inseamna acum Romania.
Mai exact este vorba de doua lucruri care declanseaza indepartarea:
– Depresia de bun venit
Suna ciudat, dar cum intri in Romania pasesti intr-o alta lume, unacu noroi sau praf, in functie de vreme. O lume care pare sufocata de stalpi si cabluri, peste tot unde mergi. Si desi vii cu multa speranta si entuziasm, dupa doar cativa kilometri buna ta dispozitie de nota 10 scade undeva la nota 7. Uneori e posibil sa nu realizam aceasta schimbare, emotia unor revederi s-ar putea sa compenseze acel declic de -3 puncte.
– Tensiunea, presiunea celor din jur
Este al doilea motiv de care nu ne dam seama. Daca ai intrat intr-un orasel cat de mic, sigur se va gasi cineva ca macar din 300 in 300 de metri sa te claxoneze, sa iti taie calea, ba chiar sa se dea jos la tine. La toate astea se adauga fete incruntate, ba chiar schimonosite, care par mai degraba niste recipiente pline cu ura si nu fete umane…Poate am exagerat un pic cu descrierea, dar cam asta e diferenta pana la urma.
Nu e peste tot asa , dar sigur toti cei care se intorc se lovesc de asa ceva in drumul lor. Iar daca e sa tinem punctajul, din cele 7 puncte ramase din 10, mai scadem 3 si vom ramane la 4. Adica cei care se intorc acasa vad situatia de nota 4, lucru care ii face sa faca cale intoarsa. Fericirea si nefericirea sunt despartite de lucruri marunte in aparenta, lucruri care nu par sa ne afecteze in mod direct. Insa se pare ca uneori alegem lucruri la care nici noi nu ne asteptam, le alegem pentru ca sunt simple, ni se potrivesc si ne fac fericiti.
Tie ti se potriveste Romania ?