Fabrica de bere artizanală din sudul Floridei 26 Degree Brewing Company a lansat o marcă specială la cutie, numită „Beer for Bombs” (Bere împotriva bombelor), urmând reţeta originală a unei fabrici din Ucraina, cu scopul de a strânge fonduri pentru această ţară invadată de Rusia, relatează EFE.
Fabrica de bere din oraşul Pompano Beach, la nord de Miami, a lansat marca „Beer for Bombs -B4B- la cutie, sub sloganul „O bere ucraineană pentru a strânge bani pentru arme ucrainene”. Pagina prezintă o cutie de bere verde cu inscripţia PSB ţinută de o mână şi din care iese un fitil.
Se poate citi, de asemenea, inscripţia „Stand with Ukraine”.
Sortimentul „Beer for Bombs’ se bazează pe reţeta de bere Imperial Stout a fabricii ucrainene Pravda Brewery, situată în Liov, şi este „o bere neagră complexă cu aromă intensă de malţ şi note arse de ciocolată şi de cafea”, cu un conţinut de alcool de 9,5 %, subliniază site-ul 26 Degree Brewing Company.
După invazia rusă în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie, proprietarul fabricii din Liov a decis suspendarea temporară a producţiei de bere pentru a utiliza instalaţiile fabricării de cocteiluri Molotov şi de arme împotriva trupelor ruseşti.
Pravda Brewery a decis totodată să difuzeze pe reţelele de socializare una dintre reţelele sale şi a cerut ca banii strânşi din producerea acestui sortiment să fie destinaţi poporului ucrainean. O propunere urmată de fabrica de bere din Florida.
„Propunerea a ajuns pe masa noastră acum opt săptămâni şi am încercat să realizăm acest tip de bere cât mai fidel posibil”, a declarat Jason Ferreira, responsabil al companiei 26 Degree Brewery.
Veniturile obţinute din vânzarea sortimentului realizat în Florida vor fi trimise fabricii Pravda din Ucraina, „pentru a putea fabrica şi mai multe cocteiluri Molotov sau orice tip de armă îşi doresc”, precizează Jason Ferreira.
Până acum din donaţiile primite de fabrica de bere au fost cumpărate „drone, truse de prim-ajutor, lunete şi echipament tactic”.
Abordarea celor de la 26 Degree Brewing Company prin lansarea „Beer for Bombs” este cu adevărat un exemplu de solidaritate non-convențională în vremuri de conflict. Această inițiativă nu doar că oferă sprijin financiar semnificativ pentru Ucraina, dar ridică și conștientizarea cu privire la situația actuală într-un mod creativ și accesibil. Chiar dacă aparent este o idee atipică, îmbinând berea artizanală cu eforturile de ajutorare, demonstrează că fiecare contribuție, oricât de mică sau diferită, poate avea un impact major. Lecția pe care o putem trage este că empatia și inovația pot merge mână-n mână, iar fiecare dintre noi poate găsi propriul mod unic de a ajuta, chiar și în cel mai neașteptat context.
