tari straine unde poti face conturi in valuta

Cort, nunta in mijlocul strazii

Nu credeam ca exista vreo stire care sa ma surprinda, insa astazi postul de televiziune Realitatea m-a surprins cu o stire de-a dreptul socanta. Niste conationali de-ai nostri si-au facut nunta pe un drum judetean. Mai exact au instalat cortul in drum, pe asfalt, astfel pe drumul cu pricina se putea circula doar pe un sens si aceasta cu dificultati, toate acestea cu aprobare din partea oficialitatilor.

Cine si cum a putut sa aprobe asa ceva ? Eu personal inca nu cred, desi am vazut imgini de la fata locului, un cort semnalizat cu triunghiuri reflectorizante, girofar, etc, cort care ocupa 70% din drum.
Ar trebui astazi cei care au dat acea aprobare sa isi depuna demisia iar inainte de aceasta sa se amendeze….suntem unicat in lumea asta, chiar nu cred sa mai existe alt popor care sa ne semene.
La noi totul este posibil, cred ca putem functiona doar sub dictatura si aceasta cu o conditie, dictatorul sa fie din afara acestei tari.

Am fost martoră la o nuntă inedită, desfășurată pe un drum județean care l-a transformat, pentru o zi, în ring de dans. Deși inițial mi s-a părut un gest absurd și periculos, am înțeles că uneori, creativitatea și dorința de a celebra iubirea pot să depășească limitele convenționale. Desigur, este esențial să ne asigurăm întotdeauna că siguranța tuturor participanților este o prioritate, iar soluții precum permiterea circulației pe un singur sens au arătat că există metode de a împăca jubilația cu ordinea publică. Poate că lecția pe care o putem extrage de aici este că momentele speciale pot să strălucească oriunde, dacă sunt abordate cu responsabilitate și respect față de ceilalți.

10 comments

  1. Pai normal ca nu ne putem conduce singuri. Daca te uiti inapoi in timp, singurele momente cand am fost normali s-au petrecut sub domnitori straini.

  2. Nimic deosebit, ba chiar cred ca este ak 3-lea eveniment de acest gen in ultima vreme pe meleagurile noastre.

  3. face parte din traditia lor … sa vada lumea ce bucate alese si ce petrecere au … ar trebui interzise … dar demulte ori e cu bunatvointa primariilor … ca na sunt prieteni

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.