Zambeste !

Nu e ceva extraordinar, in toate oarsele si pe langa fiecare bloc exista ceva caini maidanezi. Si, ca sa fiu si eu la moda, si pe langa blocul meu isi fac veacul ceva animale. Animale cu care eu sunt in general prieten. Minus unu. Un caine maroniu, nu prea mare, dar care nu ma suporta.
Si in dimineata asta probabil ca s-a trezit cu chef de joaca. Pentru ca de cum m-a vazut s-a repezit spre mine si a inceput sa latre.

Eu pasnic, ma fac ca nu il observ. Poate poate pleaca. De unde, el si cu mai mult tupeu, da sa ma muste. Ma panichez, cauta ceva pietre pe jos si arunc dupa el.
Se fereste, se da putin in spate, si apoi incepe sa latre si mai amenintator.
Cum e normal, cel mai destept cedeaza, asa ca ma decid sa ocolesc pe langa un teren de fotbal.

Animalul cu tupeu, dupa mine.
Acum, ma am eu bine cu restu maidanezilor din cartier, dar cand l-au auzit pe nebun latrand s-au trezit si ei la viata. Si ham ham ham ! Toti dupa mine.
Ham ham ham… mai apar altii si din fata… ce draq… ajung azi la spital muscat?
Ma intorc si decid sa ocolesc inca vreo 2-3 blocuri. Cainii dupa mine. Eu cu pietre dupa ei… nu mai scapam de ei.

Pana, ca prin minune, a aparut un cal (nu, nu era nici alb si nici nu era calarit de vreun print). Era doar un cal amarat. Atat de amarat incat a atras atentia haitei de caini. Care brusc si-au gasit o alta jucarie. Si m-au lasat pe mine in pace.

Dupa 15 minute si ceva emotii am ajuns si eu. Cand in mod normal nu fac mai mult de 5 minute.